Tata

Tata avea vreo doisprezece ani când a tăiat o bucată dintr-o piele de oaie neagră, cu tot cu lână și i-a pus doi ochi de mărgele sclipitoare, în așa fel că părea o arătare nemaivăzută. Seara, ca de obicei, tata s-a culcat, împreună cu fratele lui mai mic, Georgică, după sobă. Bunicul se așezase deja în pat iar bunica se pregătea de culcare, când numai ce văzură deasupra lămpii o vietate nedeslușită ce mișca. De după sobă, tata manevra cu niște păr de cal, pe care-l legase cu fir, acea arătare, dar firul nu se observa deloc, căci era dat după grinzile ce sprijineau podul casei care era construit din scânduri.

Părul de cal era învârtit de un deget al tatei și-i putea da drumul când voia sau îl putea învârti după deget când voia ca arătarea să dispară, retrăgându-l deasupra grinzii.

Când văzură bătrânii deasupra lămpii mișcându-se “vietatea” neagră, cu ochii ei holbați, s-au speriat și au început a se văieta, care mai de care mai tare. Bunica, credincioasă cum era, a căzut în genunchi și a început să se închine, reproșându-i bunicului că ceea ce se vede se datorează necredinței lui, care nu știe decât să înjure și iată ce blestem a căzut pe capul lor! Fără a sta pe gânduri a coborât și bunicul din pat și a început să se roage la icoana Maicii Domnului și a-l implora pe bunul Dumnezeu să-l ierte pentru păcatele pe care le-a făcut.

Chiar de la prima închinăciune a bunicului, dihania a și dispărut. Asta i-a făcut pe bătrâni să creadă și mai mult că, într-adevăr, necredința bunicului a fost principalul motiv al apariției necuratului în casa lor. Cu greu s-au liniștit, într-un târziu, dar de dormit n-au mai putut dormi în acea noapte. Această întâmplare l-a schimbat oarecum pe bunicul. O bună bucată de vreme nu l-a mai auzit nimeni înjurând ca până atunci, dar pe măsură ce timpul trecea, uita de arătarea cu pricina și încetul cu încetul își relua vechiul obicei, spre mâhnirea bunicii și a celorlalți din jurul său. Anii au trecut și nedeslușita vietate n-a mai apărut în casa părintească. De multe ori ne spunea tata, cu durere în suflet, că regretă mult că bunica a trecut în lumea drepților, Dumnezeu s-o odihnească, fără a ști că băiatul ei numit Culuță, cum îl dezmierda ea, a fost autorul acestei nefericite întâmplări.

Așa a fost tata, Dumnezeu să-l ierte, până la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, când s-a stins din viață, lucid și conștient că trebuie să părăsească această lume.