Mama

Toate ca toate, dar, chiar atunci când copiii au cea mai mare nevoie de o mamă, mama ne-a părăsit. Încă nu împlinisem opt ani. Parcă acum o văd cum stătea în pat și ardea ca focul. Avea febră mare! Când, uneori, se întâmpla să rămân numai cu ea în casă, mă ruga să-i dau un sloi de gheață ce-l vedea prin fereastră atârnând la streașina casei. Tata, presimțind că moare, pentru a ne feri pe noi, copiii, a o vedea cum își dă sufletul, ne-a dus într-o seară la bunica după mamă, ce locuia peste drum de noi, într-o casă nemțească găsită pustie la întoarcerea din evacuare. Acolo îmi făceam rugăciuni, în genunchi, pentru sănătatea mamei.
În seara aceea, avusese doar o criză. A doua zi dimineața am găsit-o mult mai slăbită, stând pe marginea patului, sprijinită de tata care-i spunea sa-mi promită că mă va învăța să cos pui cu „trămătură”, în loc de „strămătură”. Așa se exprima în acea dimineață. Deja i se împleticea limba în gură de apropierea morții. Nu mai putea vorbi clar. În acea zi i-a mai fost rău de vreo câteva ori. Se pierdea încetul cu încetul. Seara ne-eam culcat în aceeași cameră cu ea, dar, bineînțeles, în paturi diferite. Adormisem. Pe la miezul nopții, însă, tata ne-a sculat și ne-a dus din nou la bunica. Nu bănuiam că mama e moartă, de aceea, ca și cu o seară înainte, am început să mă închin în genunchi, implorând pe bunul Dumnezeu s-o însănătoșească.
În spatele meu, surorile mamei, Lola, Aurica și Irodia plângeau, văzându-mă cu câtă durere și speranță mă rugam la Dumnezeu, deși era prea târziu. Nu mi-am dat seama că mama deja murise. Nu puteam și nici nu voiam să cred așa ceva.
Dimineața, însă, trupul ei neînsuflețit era întins pe masă.
Am plâns mult! Chiar prea mult pentru vârsta pe care o aveam... când au coborât-o în mormânt am vrut să cobor după ea. Mulți ani după aceea, unele femei ,martore la înmormântarea mamei, îmi povesteau această teribilă scenă care li se întipărise în minte.