Sotul meu, Stefan

Am avut parte de un soț care a știut întotdeauna să prețuiască banul, să nu-l irosească și să aibă întotdeauna o rezervă în casă, pentru orice eventualitate. În acest sens, poate fi un exemplu pentru oricine. Nu că ar fi fost avar, dar nu voia să fie vreodată nevoit să împrumute de la alții. Orice ban l-a plasat cu chibzuială. Când primea câte un premiu sau se ivea vreo ocazie de a primi un ban în afară de salar, cumpăra din aceștia diferite lucruri utile pentru casa noastră. A cumpărat cântar de masă, veioze, radiouri, dar și pentru fete un biliard mare, care avea multă căutare printre cei de vârsta lor. Alteori îmi cumpăra mici atenții. știa ce mi-ar trebui de la colegele lui de birou, care-i recomandau diferite obiecte de uz casnic. Înainte de 1989 se găseau mai greu unele lucruri mai deosebite prin magazine sau prin librărie, iar atunci când apăreau, „doamnele”, cum le spunea el colegelor, cu câte un lucru nou, se ducea și el în graba mare și cumpăra și el acel lucru, ca să ne facă o bucurie când ajungea acasă. Dau numai câteva exemple: vase de yena, o raritate la acea vreme, romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, care imediat ce a apărut s-a dat ca pâinea caldă. Că a fost un om econom stau drept mărturie și colecțiile lui, pentru care a muncit foarte mult și cu multă răbdare. El a conștientizat faptul că unele lucruri cărora la prima vedere nu le dai nici o importanță, adunate an de an și așezate într-o anumită ordine, capătă mai multă valoare, în afară de valoarea lor inițială. Pentru aceasta, atât eu cât și cele două fete ale noastre, i-am fost alături și l-am ajutat cu ce am putut și l-am încurajat. Astfel a reușit să fie mândrul posesor al unor bogate colecții:

· de numismatică

· de insigne și decorații

· de cartele telefonice

· de rețete naturiste

· de rețete culinare

· de cutii de chibrituri deosebite, pe diferite teme:

¨ peisaje diferite

¨ flori deosebit de frumoase

¨ ouă încondeiate

· de diferite articole din ziare și reviste ce i se păreau mai interesante

· de vederi din țară și străinătate

· de felicitări cu ocazia diferitelor sărbători

· de invitații la nuntă

· de ouă încondeiate

· de diferite reviste vechi: „Flacăra” lui Adrian Păunescu, „Magazin istoric”, „Practic în bucătărie”, etc.

Ca pensionar, punerea la punct a colecțiilor a fost preocuparea lui principală și preferată, pe lângă alte treburi ce le aveam de făcut în gospodăria noastră.

Cu soțul meu mă consultam în privința oricărui lucru și ne sfătuiam înainte de a face ceva. În privința serbărilor cu elevii mei se implica și el mult. Îmi sugera idei, îmi pregătea decorul și tot cu el mă bucuram la sfârșit de reușita acestora. Împreună cu el, care mi-a fost mâna dreaptă în toate, am fost cu programe artistice la Păltinoasa, Ilișești, Berchișești și bineînțeles că în primul rând în Capu Codrului. Clipe de neuitat au rămas pentru noi atunci când, pensionari fiind, am reușit să intru din nou în școala din Ilișești, unde învățasem primele litere, după cinzeci și trei de ani. La școala din Păltinoasa, unde am funcționat în ultimii șase ani ca profesoară de limba română, de asemeni și chiar la Gura Humorului, unde profesa Antoanela, am prezentat colecțiile enumerate mai sus. Pentru elevii din Capu Codrului am organizat expoziția cu colecțiile în curtea noastră, în vara anului 2004, fiind prezente și majoritatea cadrelor didactice. Tot cu aceste colecții ne-am deplasat și la școala din Măzănăiești, sat în care avem aproape două hectare de teren.

Ștefan s-a stins după încă un an, încetul cu încetul, dorind s-o revadă pentru ultima dată pe Antoanela. Ne-a părăsit exact în ziua când a ajuns ea, după o săptămână de agonie, de parcă ar fi așteptat-o. Sau poate chiar a așteptat-o.