Scoala

Dragostea de școală mi-a insuflat-o profesoara mea de limba română nou-venită în clasa a VII-a, Jauca Ileana, care a constatat că aș putea mai mult chiar decât alții.

Cu toate greutățile pe care le-am arătat, am promovat clasa în fiecare an. Până în clasa a VII-a, promoția 1950-1951, m-am strecurat prin școală ca elev mediocru, nefiind controlată de nimeni acasă, iar la școală nu prea solicitată la lecții de către învățători și profesori, care se ocupau mai mult de cei ai căror părinți erau mai înstăriți. În pauze eram mai retrasă, mai tristă decât alții, mai ales când le vedeam pe unele colege îmbrăcate frumos, care veneau la școală cu tot felul de bunătăți pe care le înghițeam și eu în sec și de care n-aveam parte. Încă de la începutul clasei a VII-a însă, m-am schimbat mult în bine, prin repartizarea, ca profesoară de limba și literatura română, a unei tinere absolvente a Școlii Normale din Suceava, Jauca Ileana, devenită Buzdugan în urma căsătoriei cu doctorul chirurg ortoped Buzdugan Ion a lui Truț, tot din satul nostru, Ilișești.

Am început s-o îndrăgesc pe această profesoară încă de la prima oră de curs și ea a constatat, chiar din primele zile, că eu pot mai mult decât considerau alți profesori. Într-adevăr, prin felul ei de a fi, de a ne întreba, de a ne solicita, începusem să înțeleg mult mai bine lecțiile, să văd altfel viața de elev, să-mi pun mintea la contribuție, să vin cu mai multă tragere de inimă la școală, să fiu, chiar, printre primii elevi la învățătură din clasa mea.

Eram fericită și cea mai mare bucurie a mea era când intra această profesoară în clasă, cu chipul ei senin și mereu zâmbitoare, care emana bucurie, molipsindu-mă și pe mine.

Începusem să mă scol cu noaptea-n cap ca să ajung mai repede la școală, atâta îmi era de drag să merg. Ajungeam cu mult înaintea orelor de curs, mai ales că acolo îi găseam deja pe unii colegi care cochetau cu noi, printre care era și băiatul preotului nou-sosit în satul nostru, Timoceanu Viorel. Acesta știa mult mai multe decât noi despre viață. Uneori îl visam noaptea iar a doua zi abia așteptam să-l văd.

Faptul că am iubit-o mult pe doamna profesoară de limba română din clasa a VII-a și că mă gândesc la ea cu multă recunoștință, stau mărturie scrisorile pe care i le-am scris după ce am devenit pensionară, pentru că am început cu ea o frumoasă corespondență.

Așa stând lucrurile, după terminarea clasei a VII-a, influențată de colega mea Botușan Elena, cea mai apropiată de mine ca domiciliu, care avea o soră cu doi ani mai mare la Școala Pedagogică din Gura Humorului, mi-am scos actele de la primărie, unde avea serviciu tatăl ei. M-am înscris odată cu ea pentru examenul de admitere la Școala Pedagogică din Gura Humorului.