Decizia

Începând din anul 1962 mi-am împlinit un vis și anume: am dat examen de admitere la Facultatea de Filologie din Iași al Institutului Pedagogic din acest oraș și timp de trei ani, în paralel cu funcția mea de învățătoare, învățam pentru sesiunile ce le aveam în lunile februarie și iunie. Se puteau amâna și pentru toamnă, dar m-am străduit să fac în așa fel încât să nu-mi rămână examene pe toamnă. În acest interval de timp am fost înțeleasă mult și ajutată de socrii mei. Cred că fără ei nu aș fi reușit să-mi finalizez studiile. N-aveam alte griji decât serviciul și pregătirea pentru examene. Cu greutăți, cu eforturi mai ales intelectuale, pentru că învățam mai mult noaptea, au trecut cei trei ani de studiu. Aveam douăzeci și opt de ani când, în urma ultimului examen din anul trei am văzut cum la înmormântarea unui renumit profesor universitar de matematică, autor de manuale, n-avea în urma lui pe nimeni din familie, decât o soție care și ea era la un pas de moarte. Îl conduceau pe ultimul drum doar studenți, colegi și alți străini, printre care eram și eu. Nimeni n-a dat o lacrimă. Toți se uitau la catafalcul lui ca la un film. Se discuta de către unii că e regretabil că n-a avut parte de un copil care să-l plângă și care să-l moștenească.
Aceasta a fost pentru mine ziua hotărâtoare de a da naștere și eu unui copil, mai ales că-i duceam dorul celui ce se născuse în anul 1961 și care a murit în urma nașterii grele ce-o avusem.