Dragostea

Îmi dădeam perfect de bine seama la cei douăzeci de ani ai mei că în perspectivă trebuia să am pe cineva apropiat cu care să-mi împart necazurile și bucuriile vieții mele de atunci înainte. Mă preocupa deja acest gând și deși am avut ocazii să cunosc mai mulți tineri, totuși, nu-mi era prea apropiat nici unul, iar cel ce mi-l doream habar n-avea că-l simpatizez și nici nu va ști niciodată acest lucru. Era frate de cruce cu fostul meu prieten, Varvaroi Dumitru. Cum puteam să-l trădez pe acesta? De aceea m-am resemnat!

Corespondam cu unii, mă mai vizitau tineri de seama mea, dar nu l-am iubit pe niciunul, deși le răspundeam la scrisori, pentru a avea și eu preocupări tinerești. Nu-mi displăcea să le scriu.

În al treilea an de învățământ a venit într-o seară la o repetiție ce avea loc la căminul cultural din Berchișești, la care participam și eu, și actualul meu soț, adus de un coleg de-al meu din Capu Codrului, Costel Rotari. Reîntâlnirea a avut loc în toamna anului 1958. Îl văzusem o dată, cu patru ani în urmă, la o reuniune în satul Mănăstirea Humorului, prima reuniune la care am fost și eu invitată de către un coleg de-al său de clasă ce-mi propusese să fim prieteni. Atunci n-am schimbat nici o vorbă cu actualul meu soț. El s-a distrat cu o colegă și bună prietenă de-a mea, căreia i-a trimis mai târziu o fotografie ce mi-a arătat-o și mie, iar eu am dansat mai mult cu cel ce mă invitase. Nu-l puteam refuza, pentru că el organizase reuniunea și-mi era frică de vreun scandal.

Terminasem în acea zi ultimul examen din anul III, aveam șaptesprezece ani și era a doua oară din viața mea când am mers la o distracție. prima dată fusesem la bal în Ilișești, unde îl cunoscusem pe respectivul. Nu voiam să merg la această distracție nici acum, nici în ruptul capului, dar au insistat două colege ale mele amatoare de distracții, Catargiu Lenuța și Mărgineanu Maria să merg.

Deci, după patru ani, Ștefan a reapărut în viața mea și culmea a fost că în aceeași lună, într-o seară din toamna anului 1958, doar după câteva întâlniri, conducându-mă până aproape de casă de la o repetiție, mi-a propus căsătorie, fără să ne cunoaștem aproape deloc. El, însă, primise multe informații despre mine înainte de această propunere de la directorul școlii din Berchișești, care îl invitase pe Ștefan acasă la el cu câteva zile înainte. Domnul director Oniga Dănilă era bun prieten cu viitorul meu socru Dumitru Pohoață, ce era și el director la școala din Olărești. Aceștia se întâlneau la ședințele cu directorii și probabil că au discutat și despre această temă, ca orice părinte interesat de soarta copilului său. Personal, am aflat despre acest lucru mult mai târziu.

Așadar, am rămas surprinsă de propunerea lui de a mă căsători atât de repede și, bineînțeles, nu am putut să-i dau nici un răspuns atunci. Voiam, dar nu era de-ajuns că voiam. Era necesar să-l cunosc mai bine și invers, să mă cunoască. Tot atunci i-am răspuns că nu mă voi căsători timp de cel puțin un anși că aș dori ca nunta mea să aibă loc în luna august. Cum era toamnă, luna august urma să fie aproximativ peste un an, așa că i-am zis că dacă dorește să se căsătorească cu mine va trebui să aștepte până atunci.

În intervalul de timp ce a urmat, de câte ori mergea la Capu Codrului de la Stupca, unde era secretar la Sfatul Popular, venind pe dealul Corlății, trecea și pe la mine, dar asta se întâmpla destul de rar și niciodată nu sta prea mult, deci nu eram prea apropiați. Eu am început, însă, fără știrea lui, să fac investigații, pentru a mă interesa de el din unele surse ce le aveam la îndemână. În acest scop, m-am dus la Dumbrăveni, la o bună prietenă de-a mea ce-mi fusese colegă de clasă la Școala Pedagogică de Fete, care mă invitase încă de mult la ea. Ea îl cunoștea foarte bine, pentru că erau consăteni și vecini, iar tatăl ei era nașul de botez al lui Stefan. Aceasta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui. L-am cunoscut și mai bine prin intermediul mătușii sale, Cornelia Pohoață, ce era inspector școlar. După ce a asistat la o oră de muzică de-a mea, la discuția lecției ea îmi vorbea mai mult de Ștefan, probabil pentru că știa ea despre mine de la părinții lui. Și aceasta l-a ridicat în slavă pe nepotul ei.

Când venea pe la mine era foarte tăcut și timid, ceea ce îmi displăcea la el. În rest, n-am avut ce-i reproșa. Era prezentabil, ca pregătire eram egali, referințele îi erau bune, pot zice chiar foarte bune. Fără să știu cum, fără să-mi dau seama, se apropia luna august și eu încă mai stam în dubiu, căci n-am reușit să fim prea apropiați, întâlnirile noastre fiind destul de rare.